Portughezul Cristiano Ronaldo a explodat de furie după ce testul PCR l-a dat din nou pozitiv la COVID 19 și este obligat să rateze meciul cu FC Barcelona.
Starul celor de la Juventus continuă să sfideze lumea medicală prin ultimele sale declarații, despre testul de identificare a prezenței virusului SARS-COV2 în organismul uman.
Vedeta portugheză a contractat coronavirusul în țara natală, în timp ce se afla în cantonamentul naționalei Portugaliei. Apoi, a preferat să călătorească în Italia pentru a petrece acolo perioada de izolare.
Acest lucru a stârnit discuții în rândul oficialilor din guvernul italian. El a vrut să repete testul PCR, fiind convins că nu va primi același rezultat pozitiv la coronavirus.
Nici acum, după ce a primit confirmarea că este infectat cu SARS-COV2, portughezul nu crede în gravitatea situației și continuă să fie sfidător: „Mă simt bine și sunt sănătos! Forza Juve”, a scris Cristiano Ronaldo, care a adăugat părerea sa despre testul PCR folosit la depistarea coronavirusului: „Testul PCR este de tot rahatul!”.
Convins că nu are nimic, portughezul continuă să se antreneze și spune că se simte bine și nu are simptomele specifice coronavirusului.
Ronaldo nu va evolua în meciul cu Barcelona din Champions League, deși el a călătorit în Italia pentru a ieși din izolare fix înainte de meciul cu echipa lui Leo Messi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER